47

Atunci cand pierzi pe cineva atât de apropiat e greu sa ieși "in public" si sa spui ce însemna persoana aceea pentru tine. Cineva zicea ca unele dintre cele mai grele cuvinte sunt "A murit mama...".
Cand aveam 8 ani, ea avea 47 de ani, iar timpul unui copil si ulterior adolescent are o altfel de viteza, astfel ca atunci cand aveam 12 ani, ea continua sa aibe 47; cand avem 16, 17 ani ea păstra aceasta vârsta magica ca si cum ea nu imbatraneste ci rămâne cu puterile, intelepciunea si altruismul ei la vârsta care pentru mine însemna ca mama va fi aici mereu... Mai târziu, in facultate sau cu primul job sau apoi plecand in Portugalia sau Scandinavia am creat din aceasta un motiv de compliment pentru mama zicandu-i ca pentru noi ea tot 47 de ani are, iar batranetea nu vine pentru ea. Încercam astfel sa o încurajam pe ea...sau poate mai bine zis sa ne mintim pe noi ca creșterea a 7 copii de una singura, muncind si acasă si la serviciu nu are efect si ea va rămâne un punct de referință aflat la 47 de ani. Îmi aduc aminte ce mi-a cerut cand am plecat la facultate ("sa nu ma dezamagesti"), ce mi-a zis cand mi-am pus in joaca țigara in gura pe la 8 ani, ce mi-a zis cand am întrebat-o daca sa ma întorc din Portugalia in Romania sau cand am sunat-o fericit după un interviu de angajare. Îmi aduc aminte ce mi-a zis cand m-am casatorit, ce mi-a zis cand m-am mutat in casa mea, ce mi -a zis cand m-a vizitat la București sau cand ii ziceam ca plec intr-o noua tara.
Îmi aduc aminte chipul ei cand împlinea 7 decade de viața, iar noi ii cântam "La mulți ani!" si ea plangea dar era fericita...
Toate acestea s-au petrecut pe cand o femeie extraordinara avea 47 de ani...